merii în floare –
am totul dinainte
pe masa goală
(Șerban Codrin)
Un poem de excepție, nu doar în sensul că este unul
remarcabil, excelent, extraordinar, ci şi în acela că reuşeşte acest lucru
uzînd de o excepţie, de o abatere de la exigenţele haiku-ului.
Merii în floare este o sintagmă care
evocă în fața ochilor noștri un moment privilegiat al primăverii, poate acela
care se poate înscrie cu cea mai mare îndreptățire pe blazonul ei. Imaginea nu
doar că ne acaparează privirile, dar prin mireasma cu care umple lumea
instituie un climat, o atmosferă a beatitudinii care ne pătrunde ființa.
Laconismul sintagmei o predispune oricînd la un înțeles suplimentar, figurat la
contactul cu partea a doua a poemului, putînd deveni o dispoziție, o stare, o
ipostază a lumii în care trăim.
Partea
a doua este însă o abatere de la tipicul auster al haiku-ului. Propoziția nu
este doar o simplă numire a unui fapt, ci o afirmație, o declarație a eului
liric care se implică în ceea ce, de obicei, era doar evocat cît mai neutru.
Enunțul elogiază merii în floare și
mărturisește (impudic) exaltarea și plenitudinea emoțională a autorului.
Abaterea
este însă amendată prin faptul că, sub această formă sentențioasă, se recomandă
de fapt o atitudine de contemplativitate. Și nu atît prin pilda pe care o dă
autorul, cît prin situația alegorică prezentată. Însinuarea este aceea că
există momente în care hrana spirituală compensează cu asupra de măsură masa goală. Poemul mai face însă un
apropo, de data asta autorilor de haiku: masa goală (poate cea de brad, a
poetului) este o invitație la exercițiul visării și meditației care ar putea
să-i inspire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu