suit în amvon –
un greier sporovăind
singurătăţii
(Olimpia Brendea-Deşliu)
Greierul de mai sus merită să fie pus în
contrast cu cel al lui Florică Dan: după înserat / câmpul plin de greieri...
/ până la stele. Amplitudinea neaşteptată a prezenţei greierilor, modul
tainic în care ţîrîitul lor umple spaţiul nopţii pînă la stele, nu este nimic
mai mult decît ceea ce a simţit oricine i-a ascultat cu adevărat. Spaţiul
nopţii este aici cutia de rezonanţă, lumea întreagă – scena pe care evoluează
greierii în apoteoză.
Exuberanţa cîmpului cu greieri poate fi însă contrazisă de o trăire
contrară. Simbolurile sînt de obicei ambigue şi adesea contrastante. Şi
greierul din poemul de mai sus ne face să resimţim în biserica goală sau părăsită un spațiu înfiorat doar de sonorităţi timorate şi triste.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu