duminică, 27 decembrie 2020

Haikuul zilei -- 27 decembrie 2020

 

noapte ploioasă - 

pe streașina casei se 

scurg Pleiadele


Mihai Moldoveanu


Textul de mai sus curge firesc și abundent ca streașina casei. Monoton și inexpresiv pînă la ultimul cuvînt, unde deraiază cu dezinvoltură de la sensul previzibil. La propriu, Pleiadele nu se văd și nu se pot oglindi pe o asemenea vreme. Pentru imaginația noastră însă, compensînd adevărul searbăd și anost, picurii care se scurg capătă strălucire stelară, devin puii de aur ai unei găini fabuloase. 


sâmbătă, 26 decembrie 2020

Haikuul zilei -- 26 decembrie 2020


punte șubredă -

la războiul de țesut

urzeala-i ruptă


Mihai Moldoveanu


 Autorul a avut inspirația să noteze un poem simplu și rezumativ cu referire la amurgul satului. Totul e compromis, și nu doar pe drumuri ci și în matricea creatoare – urzeala-i ruptă


vineri, 25 decembrie 2020

Haikuul zilei -- 25 decembrie 2020


amurg pe ponton -

luna împinge ziua

după păpuriș


Mihai Moldoveanu


  Necuvîntătoare,  lucrurile și ființele conlucrează cu omul și, mai mult sau mai puțin pe furiș, sînt angajate, după orarul prestabilit, în lucrări și acțiuni de amploare.  Altfel nu s-ar explica ordinea fără cusur a acestei lumi.

joi, 24 decembrie 2020

Haikuul zilei -- 24 decembrie 2020


fereastră spartă -

un corcoduș generos 

întinde-o creangă


Mihai Moldoveanu


Poemul  filtrează parcă morala din Fata moșului și-a babei. Corcodușul intuiește că în casa cu ferestre sparte e cineva la ananghie.


miercuri, 23 decembrie 2020

Haikuul zilei -- 23 decembrie 2020


mâinile tatei -

mai strălucitoare 

coada sapei


Mihai Moldoveanu


Te aștepți parcă la un elogiu al trudei, dar poemul refuză o soluție atît de facilă și strălucirea nu este un atribut al muncii sau al mîinilor care o îndeplinesc ci un simplu efect al lustruirii cozii unei unelte, și de muncă, și de tortură. Și din ea nu rezultă nicicum vreo splendoare eroică a vieții  ci mai curînd cazna, chinul și epuizarea lucrătorului înrobit muncii.


marți, 22 decembrie 2020

Haikuul zilei -- 22 decembrie 2020

 după furtună -

agățată de-un copac

doar luna plină


Mihai Moldoveanu


Mirarea cititorului în fața celor comunicate de autor este una admirativă, ea confirmă o realitate mai bogată, mai împlinită, avidă mereu de isprăvi demne de poveste. De multe s-a ales praful, dar luna, doldora de imaginația omenească, s-a salvat.


luni, 21 decembrie 2020

Haikuul zilei -- 21 decembrie 2020

 

dansul frunzelor -

vântul știe secretul 

balerinelor


Mihai Moldoveanu


Un autor cu suficientă experiență și intuiție știe cum să cocheteze cu metafora. Nu o refuză, dar o plasează într-un context în care totul este săltat aluziv, deschizînd ușa poveștii, într-o alegorie mai presus de calicia realului.




duminică, 29 noiembrie 2020

Haikuul zilei -- 29 noiembrie 2020

 

potop de gânduri -

doar tusea vecinului

mai face liniște

 

Claudia-Ramona Codău

 

        Deranjează pe cineva metafora? Nu ne muncesc oare gîndurile chiar așa,  potopindu-ne? Nu ne inundă, ne invadează, ne pustiesc și asta într-un vacarm de nedescris. Pentru că, asta sugerează poemul: opusul acestui gen de potop zgomotos este liniștea. Și reușește oare o tuse să oprească potopul? Da, pentru că brusc ne abate de la acel diluviu care, mai mult ca sigur, era unul meschin și egolatru. Dintr-odată, nu se știe de ce, uităm de eul care ne potopea și în conștiința noastră-și face loc altul. Poemul nu ne spune dacă ne rușinăm, dacă luăm aminte etc. Restul e tăcere.

sâmbătă, 28 noiembrie 2020

Haikuul zilei -- 28 noiembrie 2020

 

 

sorbindu-i privirea -

de mult uitat în ceaşcă

ceaiul verde

 

Claudia-Ramona Codău

 

        Se spune că haiku-ul nu este un poem de dragoste. Și nici nu este în sensul acelei poezii declarative și pletorice, care abundă de înflorituri metaforice. Nimeni nu poate să nege însă faptul că poemul de mai sus n-ar fi unul de dragoste. E adevărat, unul care surprinde într-o unică  străfulgerare sindromul iubirii pînă la pierderea de sine.

         Să stai ore-n șir ochi în ochi cu ființa iubită, uitînd de ceaiul care s-a răcit în ceașcă este chiar iubirea, timpul acela divin în care sorbi și ești sorbit de iubire. Absorbit. Absent, captivat de ceva mai presus de ființa ta.

         Tehnic vorbind, poemul se bazează pe un joc de cuvinte și pe o elipsă. A sorbi din priviri nu mai e de mult o metaforă, a devenit o expresie plastică a vorbirii curente. O formulare obiectivă a unor pusee de fascinație. Vorbind despre sorbirea privirii, se poate omite faptul că ceaiul ar fi trebuit sorbit. Și, cu puțină bunăvoință, de mult uitat (cu o virgulă după) poate fi citit și ca de (prea) mult privit (ceaiul a rămas în ceașcă).



vineri, 27 noiembrie 2020

Haikuul zilei -- 27 noiembrie 2020

 

emoție de toamnă –

ochelarii bunicii

şterşi tot mai des

 

Claudia-Ramona Codău


Poemele Claudiei sînt discrete şi sobre, refuzînd să exhibe afectele, de ce ar începe poemul de mai sus printr-o mărturisire care părăseşte rezerva cu care ne-a obişnuit?

Nu, nu s-a contaminat de declarativismul lirismului occidental, dar cochetează un pic cu Nichita. Primul vers este însă doar un macaz ironic, emoţia bunicii este nu atît a negurilor toamnei cît a albeţii care i s-a aşezat pe ochi. Ştersul ochelarilor nu mai ajută cu nimic.