Haikuul zilei -- 31 iulie 2018

urlă viscolul –

în curtea grădiniţei

scîncet de leagăn

(Vali Iancu)

Haikuul zilei -- 30 iulie 2018

luminiţe-n pom -

micuţul meu clipeşte

imitându-le

(Ivăşcan Horia)

Haikuul zilei -- haiku clasic -- 29 iulie 2018

seară în tihnă -
aud căzând polenul 
pe floarea cepei

Șerban Codrin

Haikuul zilei -- 28 iulie 2018

Vară toridă –

în telefon doar ploaia

pare aproape

Eduard Țară

În ce privește contextul poemului, există doar vagi apropouri care cer refacerea sa mai complexă, mai amplă, mai subtilă. Arșița, telefonul și ploaia sînt provocări aparent prea vagi pentru a obține o situație și un context acceptabile.

Aparent lucrurile-s clare. Situația evocată de prima parte a poemului este una excesiv de fierbinte. Se pare că telefonul aduce totuși o ameliorare a ei. Abia acum ne dăm însă seama că situația trebuie reevaluată. Ploaia așteptată nu poate veni prin telefon, ea pare doar aproape. De fapt, e undeva la capătul celălalt al firului. Sau, mai curînd, este, cum se și spune, în telefon, în vorbele care se precipită răcoros și reavăn peste sufletul însetat al celui ce le ascultă. Acum citim cu siguranță: în telefon doar, după care facem o pauză, punem o virgulă. Vara de afară (care dubla seceta interioară) nu va fi afectată de ploaia sosită acum prin telefon, dar sufletul celui ce o ascultă se va înviora. Vara toridă va deveni doar floare la ureche. O circumstanță neglijabilă. Cele două părți se întrepătrund atunci cînd vrem să înțelegem situația globală. Și una, și alta sînt relativ eliptice, iar situația în întregul ei se constituie din indiciile provenite din ambele părți. Imaginația cititorului reconstituie situația inițială, adăugînd elementele lipsă, doar sugerate prin prezența alături a celor două părți ale poemului.

Haikuul zilei 27 iulie 2018

Seară noroasă –

pe banca de mesteacăn

aştept greierul

Ion Roşioru

Haikuul zilei -- 26 iulie 2018

Vară toridă-

peste câmpul însetat

apa morților

Genovel-Florentin Frățilă

Un poem care mi-a atras atenția datorită frumuseții dar și datorită încărcăturii spirituale a acestuia, adusă de sintagma apa morților

Primul vers Vara toridă, fără a avea elemente pitorești sau romantice, fără vreun detaliu sau décor, atât cat ar fi putut fi cuprins în doar cinci silabe, are forța imagistică datorită rezonanței cuvântului toridă, cuvânt care accentuează inerția peisajului copleșit de soarele dogorâtor. Sub palma sterașina, acuitatea aproape senzorială a caniculei estompează linia orizontului, devenită unduitoare, aerul înfierbântat creând iluzii optice specifice deșertului, mirajele. Atmosfera de pustietate, părăsire este continuată în versul următor peste câmpul însetat, fără a aduce în atenție vreun element al vieții și încheind cupănint într-un registru puțin schimbat dar la fel de arid ca imagine, apa morților. Legătura cu strămoșii, ideea de singurătate și pustiire dându-i o dimensiune mitică, credința vie în eternitate prin folosirea sintagmei de mai sus …însuflețindu-l. 

Deși compus din două secvențe textul devine unitar, peisajul terestru unit cu cel cosmic și spiritual într-o formulare simplă, firească, curgând armonios spre versul final și aducând în prim plan apa, liant a celor două lumi. Dincolo de cuvinte, dincolo de arșiță și colb, remarc frumusețea austeră a pământului sterp udat de ploaia spirituala a gândului cultivat, legătura subtilă și asemănarea omului cu natura înconjurătoare. Câmpul ființei noastre însetat de cunoaștere, frumusetea clipei atinse în câteva silabe de frumusețea ideii, o fata morgana într-un poem fără culoare pe care l-aș numi de stare, cu aware puternic și un wabi-sabi pe măsură. L-aș asocia cu secvențele verii secetoase și triste din poezia lui N. Labiș, iar versul /îmbătrâneşte, ah, cât de repede, apa. Şi ceasul/ aparținând lui L. Blaga ne arată cum Dumnezeu se apleaca uneori asupra lucrului mâinilor sale, oamenii, cu poeme inspirate care ne înalță gândirea. (Ana Urma)

Haikuul zilei -- 25 iulie 2018

Seară de vară –

câinele bea din baltă

toate stelele

(Marius Chelaru)

Haikuul zilei - 24 iulie 2018

Zidul coşcovit –       

din piatră răsare                                 

floarea-soarelui 

Constantin Păun

Haikuul zilei - 23 iulie 2018

cu pleoape grele

mă gândesc numai la tine –

ţânţar nenorocit

(Claudia-Ramona Codău)

Haikuul zilei -- haiku clasic -- 22 iulie 2018

Un singur greier –

până în zori muntele

în rezonanţă

(Șerban Codrin)

Haikuul zilei -- 21 iulie 2018

în vals cu vântul

prin câmpia săracă –

o libelulă

Florentina Loredana Dănilă

Haikuul zilei -- 20 iulie 2018

firul de iarbă -

o libelula-ndoaie

ușor lumina

(Eduard Ţară)

Haikuul zilei -- 19 iulie 2018

floare de lotus

între sânii iubitei -

vară fierbinte...

(Valeria Tamaş)

Haikuul zilei -- 18 iulie 2018

dogoarea amiezii -

din bârlog popândul

îsi scoate doar capul

(Radu Patrichi)

Haikuul zilei -- 17 iulie 2018

prima brumă -

pe haina orfanului

încă un petec...

(Valeria Tamaş)

Haikuul zilei -- 16 iulie 2018

până și

apa câinelui fierbinte

băută de ciori

(Rafila Radu)

Haikuul zilei -- haiku clasic -- 15 iulie 2018

Numai această

măsură a secetei –

goluri în pâine

(Șerban Codrin)

Haikuul zilei -- 14 iulie 2018

stea în cădere –

aud zgomot de pietre

în prăpastie

(Mahmoud Djamal)

Haikuul zilei -- 13 iulie 2018

Luna absentă –
rece lama securii
uitată în colţ

(David Alexandru)

Cele trei versuri comunică o anume stare de anxietate. Ameninţătoare în întuneric, lama securii, atinsă, comunică o răceală de rău augur. Bezna şi tăcerea nopţii, ele singure pline de un mister plin de fiori, sînt dublate de prezenţa neaşteptată a unui instrument al unei posibile crime. Luna absentă este scena cea mai potrivită pentru o asemenea tentativă, dacă nu cumva este chiar o primă dovadă a faptului că o crimă abominabilă a fost deja comisă: luna a fost doborîtă şi lama securii, zvîrlită-ntr-un colţ, s-a şi răcit.

http://unhaikupezi.blogspot.com/2008/12/versul-original-123-luna-absent.html

Haikuul zilei -- 12 iulie 2018

Apus de lună –
pentru a câta oară
fără martori

(Vasile Moldovan)

Sentimentul singurătăţii, al pustietăţii şi izolării nu este neapărat unul lacrimogen şi dezolant. Haiku-ul cultivă starea de wabi-sabi ca pe un fel de asumare austeră a precarităţii. Autorul unui haiku simte mai curînd decît amărăciunea o anume solidaritate şi compasiune faţă de lucrurile neglijate, nebăgate în seamă, uitate. Nu trebuie să vedem neapărat în constatarea de mai sus o acuză morală la adresa celor ce nu contemplă destul de des un apus de lună, cît înţelegerea şi compătimirea lucrurilor însingurate al căror destin este atît de asemănător cu al nostru. 

http://unhaikupezi.blogspot.com/2009/05/versul-original-287-fara-martori.html

Haikuul zilei -- 11 iulie 2018

Un singur mac

în tot lanul de grîu –

poem într-un vers

(Ion Roşioru)

Haikuul zilei -- 10 iulie 2018

hoţii de pepeni –

de-ar fi şi astă seară

paznicul tot beat

(Ana Ruse)

Haikuul zilei -- 9 iulie 2018

După furtună

numărând puii –

cloşca termină prima

(Lucia Amarandei)

Nu numai că termină prima, dar o și-ncurcă pe stăpînă. Numărătoarea ei e mai simplă - adunarea puilor sub aripă. 

Avem de a face cu o elipsă ironică. Tehnic, se poate observa că este evitată metafora, comparația, personificarea printr-o atribuire paradoxală. De fapt se poate interpreta și că găina termină cu numărătoarea inutilă. Puii, cîți au rămas, trebuie apărați. Asta-i urgența.

Haikuul zilei -- haiku clasic -- 8 iulie 2018

Găuri în asfalt –

sclipirea după-aversă

a Pleiadelor

(Șerban Codrin)

Haikuul zilei -- 7 iulie 2018

vară albastră –

cerul se oglindeşte

într-o cireaşă

(Flueraşu Petre)

Haikuul zilei -- 6 iulie 2018

cireşe coapte – 
pruncul întinde mâna 
spre sânul mamei  

(Eduard Ţară)

Haikuul zilei -- 5 iulie 2018

satul părăsit -

în turla bisericii         

clopotar vântul

(Valeria Tamaş)

Haikuul zilei -- 4 iulie 2018

o adiere –

toate păpădiile

se mută în cer

(Flavia Muntean)

Cînd păpădiile sînt deja doar globuri argintii, nu e nevoie decît de o adiere domoală pentru ca aurele să le fie spulberate. Asta e realitatea pură și simplă pe care haiku-ul o evocă – semințele sînt parașutate ca un veritabil desant aerian. Numai că parașutele, prea ușoare, par să se ridice în loc să coboare.

Remarcînd faptul, haiku-ul îl transfigurează. Schimbă cadrul vizibil în viziune. În cazul de față în vedenie, în miracol. Percepției i se adaugă, printr-o modificare aproape imperceptibilă a textului, o tușă de închipuire mitică – păpădiile se mută în cer.    

Haikuul zilei -- 3 iulie 2018

prin gardul rupt

o casă părăsită

şi cireşul uscat

(Ion Untaru)

Poemul surprinde o stare de fermecătoare dezolare. Este în formularea sa nepretenţioasă o invitaţie familiară, necăutată, de a pătrunde cu privirea, fără nici o efracţie, prin gardul rupt, în universul trist al lucrurilor abandonate. În locul de unde oamenii şi viaţa s-au retras şi unde doar pustiul se instalează treptat.

Spunerea este austeră, abia articulată, incapabilă să se ridice la nivelul unei frazări. E mai mult un mod de a arăta către ceva, de a ispiti căutătură cititorului să încadreze în ruptura gardului toată jalea unei lumi. Acolo unde au fost rosturi şi viaţă, este acum numai o casă nelocuită şi aprope sigur năruită, surpată, povîrnită. Cuvîntul părăsită îi spovedeşte tot destinul, nimeni nu o mai are în grijă şi nimănui nu-i mai e de folos. Din tot cea fost a mai rămas ruina.

Cu o ştiinţă remarcabilă a dozării, firescul degradării e plasat la sfîrşit ca o încununare a prăpădului. Absenţa omului, deteriorarea şi sălbăticirea locului nu-şi găsesc apogeul decît contaminînd şi natura. Unde te-ai fi aşteptat la o invazie glorioasă a ierburilor şi bălăriilor, la obişnuita revanşă a naturii care escaladează ruinele şi le ascunde, privirea se opreşte pe eşecul absolut, pe capitularea necondiţionată a vieţii: şi cireşul uscat.

Dar, la urma urmei, cireşul făcea parte şi el din universul antropic şi era normal să sucombe şi el odată cu rosturile omului. Totuşi acest şi, care poate fi citit neutru, ca o simplă juxtapunere modestă şi resemnată, lipsită de accent, mi se pare că ascunde o anume sugestie de tensiune surdinizată – pînă şi...

Haikuul zilei -- 2 iulie 2018

sub stele stinse
un liliac înflorit
îşi cerne roua

(Gabriela Marcian)