la ultimul bal -
săltată cu
frunzele
o buburuză
(Luminița Ignea)
Sînt
poeme a căror citire trebuie făcută de la bun început prin empatie cu
intențiile autorului. Ca și cum,
ghicindu-i gîndurile, ai fi chiar tu autorul și ai construi un fapt verosimil,
mai presus de realitate. Și atunci poți simți că în niciun caz autorul nu se
referă în primul vers la vreun bal real, cît ar fi el de faimos sau de jinduit,
necum la balul toxic de sîmbătă seara.
La ultimul bal este atunci doar o
invitație de a asista și a lua parte sufletește la un eveniment deloc monden,
care are loc an de an, cînd viața lumii vegetale și aceea a gîzelor se încheie.
E un bal de adio care poate dura neistovit zile și săptămîni. Sintagma - poate
de aici înainte măcar un substitut de kigo - derapează lesne spre sensul
figurat pe care-l împărtășește laolaltă cu frunzele și buburuza. Atmosfera de
toamnă se țese doar prin firele de poveste ale frunzelor și buburuzei
bătute în urzeala întinsă între ultimul
bal și săltată. Dincolo de elipsa
nu doar a toamnei, ci și a altor cuvinte kigo care să o evoce, nici măcar
inițiatorul și agentul evenimentului, vîntul, nu este pomenit explicit, ci doar
sugerat prin săltarea frunzelor. Așa
cum, și dansul, esența balului, se
subînțelege doar din sugestiile balului și ale săltării.
La ultimul bal cumulează astfel și o
funcție ironică, ușor malițioasă la adresa bietelor frunze angrenate în
vîrtejuri și turbulențe involuntare. Asta cu atît mai mult cu cît săltate, departe de a fi o galantă
invitație la dans, implică o acțiune punitivă brutală și violentă a unei
presupuse autorități – umflare, luare pe sus.
Dacă cele
două părți ale poemului nu ar fi fost alăturate astfel, balul ar fi rămas bal
și săltarea frunzelor doar zburătăcire fără rost – realități diferite, de sine
stătătoare, indiferente una alteia, anchilozate în banalitatea existenței lor.
Adică lipsite de valențele ludice ale unui dialog sugestiv. Așa însă, ele
provoacă închipuirea cititorului să le distribuie în roluri de necrezut, pe cît
de fabuloase, tot pe atît de verosimile. Într-un haiku, elementele de
compoziție uită de ceea ce sînt pentru a se dedica unor roluri în care se
reinventează.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu