noapte de vară -
un pescar prinde Luna
cu prostovolul
Vasile Moldovan
''Un haiku reușit va fi mereu proaspăt, ți se va lipi de suflet asemenea unui abțibild și-l vei putea savura neîncetat oriunde și oricând.''
în zorii zilei
o umbră pe alee -
soare niciunde
Maria Doina Leonte
De multe ori, toată tensiunea benefică a poemului este
asigurată de o elipsă, de o omisiune elocventă. Cititorul este provocat să afle
singur că, în lipsa soarelui, umbra de pe
alee este o fiinţă împuţinată de vîrstă. În zorii zilei o fiinţă aproape de
asfinţit.
de ziua muncii -
în palmele rănite
lăcrămioarele
Maria Doina Leonte
Adevărata sărbătoare
a muncii este una austeră şi delicată totodată, dar cum să sugerezi doar,
fără să-l decretezi, acest lucru? E suficient un joc de cuvinte simplu şi
eficace: sărbătoarea sînt chiar lacrimile care udă lăcrămioarele abia culese,
balsam pe palmele rănite. Căci ziua muncii e oricare dintre zile. Dacă ai
învăţat să-i meriţi sărbătoarea.
geamul de-o șchioapă -
destul să se-ntâlnească
cerul și irișii
Maria Doina Leonte
Tot ambiguitate este şi în jocul de cuvinte pe care-l
permite substantivul irişi – pupile sau stînjenei. Chiar dacă e vorba doar de
un ochi de geam, e loc suficient ca ochii să vadă şi cerul, şi stînjeneii.
brazde uscate –
pe obrazul tatălui
umbra unui nor
Maria Doina Leonte
În ciuda firescului aparent, poemul cultivă
ambiguitatea evocării deloc
întîmplătoare, prezentă şi în prima, şi în a doua imagine. Brazdele uscate sînt şi pe ogor şi pe
obrazul tatei, umbra norului este şi
îngrijorare prezentă pe chipul lui şi speranţă în ploaia care pare să se anunţe
printr-o firavă umbră de nor purtată peste cîmp.
evantai închis –
doar coada păunului
cât curcubeul
Maria Doina Leonte
Există în această manieră de a
pune alături de un gest o imagine uimitoare o pildă tacită, un mod de a
recomanda subtil o atitudine decentă plină de reticenţă şi reverenţă.
geamul de-o șchioapă –
destul să se întîlnească
cerul și irișii
Maria Doina Leonte
Tot ambiguitate este şi în jocul de cuvinte pe care-l
permite substantivul irişi – pupile sau stînjenei. Chiar dacă e vorba doar de
un ochi de geam, e loc suficient ca ochii să vadă şi cerul, şi stînjeneii.
capul
aplecat –
la
marginea zăpezii
primul
ghiocel
Maria Doina Leonte
Nu vă lăsați fascinați de prima impresie, faptul că
asta e poziția ghiocelului. Este o pistă comodă și suficientă. Atitudinea este
de fapt una a generozității și a dedicării. Imaginea pe care o surprinde în
primul vers este de un desăvîrşit firesc, capul
aplecat este gestul natural al celui ce priveşte uimit şi totodată încîntat
primul ghiocel din an. Asta în planul imediatului, căci, în plan secund şi
alegoric, gestul este în acelaşi timp şi unul simbolic şi polemic. Simbolic
pentru că totdeauna are şi alte tîlcuri. Polemic pentru că impactul dintre cele
două imagini dă de-o parte sensul prudent şi oportunist al evitării riscului
(sabia aflată deasupra capului) şi mizează decisiv pe îngrijorare, dedicare,
consacrare. Cele două imagini sînt de un firesc organic şi fac un cuplu de o
absolută verosimilitate. Dar în firescul alăturării lor există o doză evidentă
de suprafiresc pe care e menit s-o reveleze haiku-ul. Care, aşa cum spune
Mircea Eliade, surprinde, ca şi alte creaţii spirituale, sacrul camuflat în profan. Capul aplecat devine astfel gestul
cuvenit al celui care-şi asumă umilitatea liber consimţită în faţa
neînsemnatelor dar revelatoarelor întîmplări ale lumii.
Agăţate de stâncă –
florile de nu-mă-uita
tremură-n briza mării
Ion Codrescu
prima ninsoare –
așezate-ntr-un pastel
florile din geam
Mircea Moldovan