miercuri, 30 octombrie 2019

Haikuul zilei -- 30 octombrie 2019



frunze sângerii - 
scrânciobul se leagănă
singur de-acum


Vlad Grigore


Cred că multe poeme sînt scăpate din vedere pentru că sînt prea subtile în simplitatea lor austeră. Nimeni nu poate să acuze poemul de mai sus că nu are însemnele clare ale unui haiku. Frunzele sîngerii sînt un kigo perfect pentru toamnă şi adjectivul sîngerii, fără a se constitui într-un epitet, vorbeşte de culoarea efectivă a frunzelor cu aluzia că ar putea fi vorba de o hemoragie galopantă. Există două imagini evident distincte şi aparent nelegate între ele.
          Culoarea frunzelor este astfel suficientă pentru a îmbiba poemul de atmosfera toamnei cu ploi, cu ceţuri şi mai ales cu rafale de vînt rece care te îndeamnă să stai mai curînd la adăpost. Scrînciobul, care era apanajul copiilor, se simte acum părăsit. Şi frumuseţea poemului constă în faptul că el îşi menţine comportamentul, se leagănă ca şi-nainte. Numai că o face scîrţîind singur şi trist. Ca şi ramurile care şi-au lepădat frunzele.
          Abia ultimele cuvinte fac legătura cu prima imagine şi închid cercul melancoliei tomnatice – de-acum… orice legănare este doar tăgăduire: - De ce nu m-aş legăna, / Dacă trece vremea mea!
Corneliu Traian Atanasiu