Poemul este unul din cele mai cunoscute ale lui Şerban Codrin. Şi dintre cele mai delicate prin semnalul profund pe care îl alege pentru a ne comunica deteriorarea lumii în care trăim. Versul doi şi trei ne sună foarte familiar, ele sînt vorbele simple cu care, constatînd un simptom pur şi simplu alarmant, ne exprimăm de obicei îngrijorarea cu privire la un anume lucru, fără să putem pune însă şi un diagnostic. Îngrijorarea este una lirică, greierii n-au dispărut ca specie şi nici ca manifestare în nopţile de vară, dar în marile aglomerări glasul lor se pierde în vacarmul urban, a dispărut dispoziţia necesară pentru ca oamenii să-i repereze şi să-i asculte ca pe o taină a universului.
Textul este de excepție, de la început are ceva metafizic în conținutul lui.Ceea ce îl face unic este paradoxul procedeu stilistic atât de necesar în orice haiku. Aici, lipsa greierilor kigo de vară pentru români/ de toamnă pentru japonezi de regulă, în viziunea poetului ia o dimensiune apocaliptică „Ceva i se întâmplă/ universului”; lipsa minusculelor ființe ia aspectul unei drame la scară universală. Poetul aduce aici două imagini, despărțite prin kireji, așa cum îi stă bine unui haiku: micro și macrocosmosul/ micul și marele univers (cer-și pământ) într-o simbioză indispensabilă, din lumea fenomenală. Pluralul „nopți” subliniază îngrijorarea poetului pentru fenomen,pe care-l sesizează în lungile sale plimbări de noapte. Observă că lipsa greierilor se întâmplă, nu într-o noapte, ci în mai multe nopți, ceea ce poate crea un dezechilibru în natură. Fiecare ființă își are locul ei în univers, dispărând duce la haos. Ceea ce ne propune textul este un fenomen paradoxal,și poetul ne invită poate să ne depărtăm cumva de cotidianul banal, sufocat de activități uneori, să ne rezervăm timp pentru a ne bucura de tot ceea ce ne oferă natura „Cât mai sunt greieri”, titlul cărții unui mare poet de haiku de la Bacău, Radu Dumitru. În același timp acest haiku îmi amintește de un altul al lui Radu Patrichi, „patriarhul haikuului românesc”: noapte la oraș - de când n-am mai văzut o stea căzătoare ?
Poemul este unul din cele mai cunoscute ale lui Şerban Codrin. Şi dintre cele mai delicate prin semnalul profund pe care îl alege pentru a ne comunica deteriorarea lumii în care trăim. Versul doi şi trei ne sună foarte familiar, ele sînt vorbele simple cu care, constatînd un simptom pur şi simplu alarmant, ne exprimăm de obicei îngrijorarea cu privire la un anume lucru, fără să putem pune însă şi un diagnostic. Îngrijorarea este una lirică, greierii n-au dispărut ca specie şi nici ca manifestare în nopţile de vară, dar în marile aglomerări glasul lor se pierde în vacarmul urban, a dispărut dispoziţia necesară pentru ca oamenii să-i repereze şi să-i asculte ca pe o taină a universului.
RăspundețiȘtergereTextul este de excepție, de la început are ceva metafizic în conținutul lui.Ceea ce îl face unic este paradoxul procedeu stilistic atât de necesar în orice haiku. Aici, lipsa greierilor kigo de vară pentru români/ de toamnă pentru japonezi de regulă, în viziunea poetului ia o dimensiune apocaliptică „Ceva i se întâmplă/ universului”; lipsa minusculelor ființe ia aspectul unei drame la scară universală. Poetul aduce aici două imagini, despărțite prin kireji, așa cum îi stă bine unui haiku: micro și macrocosmosul/ micul și marele univers (cer-și pământ) într-o simbioză indispensabilă, din lumea fenomenală. Pluralul „nopți” subliniază îngrijorarea poetului pentru fenomen,pe care-l sesizează în lungile sale plimbări de noapte. Observă că lipsa greierilor se întâmplă, nu într-o noapte, ci în mai multe nopți, ceea ce poate crea un dezechilibru în natură. Fiecare ființă își are locul ei în univers, dispărând duce la haos. Ceea ce ne propune textul este un fenomen paradoxal,și poetul ne invită poate să ne depărtăm cumva de cotidianul banal, sufocat de activități uneori, să ne rezervăm timp pentru a ne bucura de tot ceea ce ne oferă natura „Cât mai sunt greieri”, titlul cărții unui mare poet de haiku de la Bacău, Radu Dumitru. În același timp acest haiku îmi amintește de un altul al lui Radu Patrichi, „patriarhul haikuului românesc”:
RăspundețiȘtergerenoapte la oraș -
de când n-am mai văzut
o stea căzătoare ?