pastel de toamnă –
doar broboada bunicii
la fel de neagră
(Adrian Nicolae Popescu)
Doar introduce o excepție, o singularizare. În context, broboada bunicii pare ceva ferm care nu consimte cu niciun chip la festivismul ad-hoc al culorilor. La degradarea travestită în bucuria unanimă de a savura degradeul, la bogăția infinită a nuanțelor ruinării și ponosirii. La tonurile palide și devitalizate ale veștezirii, la delicatețea bolnavă a sclifoselii.
Bunica poartă cu demnitate și încăpățînare broboada neagră de la primul deces din familie. Ea, sau mai curînd broboada ei simbolică, știe și nu renunță la autenticitate pentru lîncezeala sufletelor desenate în culori pastelate. Broboada ei sfidează cochetăria. Dacă ar fi mai instruită ne-ar putea vorbi cu patos despre impostura toamnei.
Se mișcă printre culorile fade iute și tăcut ca o flacără întunecată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu