Haikuul zilei -- 27 septembrie 2017

cam strânge frigul -

în căușul palmelor
castane coapte

(Elena Malec)

        Elena are simțul imaginii. Al imaginii în sensul larg pe care-l admite haiku-ul. Acea imagine pe care nu doar o vezi, ci o poți percepe cu oricare dintre simțuri. Aici cele două imagini nu sînt vizuale. Ele evocă frigul simțit prin toți porii epideremei și căldura castanelor coapte simțită în căușul palmelor.

        În ce privește cuvintele din prima parte a poemului, avem de a face cu o imagine expresivă uzînd de o îmbinare de cuvinte cunoscută și stabilă. Una obiectivă care vorbește plastic de o anume intensitate a frigului. Ea nu vorbește de ceea ce ar simți autorul, ci de faptul că frigul e atît de puternic încît provoacă oricui frisoane – strînge. Califică deci o stare a vremii din punct de vedere al temperaturii. Metafora a fost transformată în expresie vehiculată de toată lumea și, atunci cînd cineva o rostește cu convingere, o însoțește spontan de o apropiere a umerilor mimînd strîngerea hainei la piept. Brrr! Tot acest complex mimico-verbal este unul dobîndit într-o anume colectivitate – cunoscut, însușit, repetat. Pe scurt – obiectivat. Expresia nu este decît o reacție reflexă și complexă la o anume stare a vremii. Expresiile se perpetuează prin oameni.

        Împreună, cele două imagini sugerează atmosfera unor vremuri trecute. Vremea copilăriei și a adolescenței de altădată. Cu bucurii mai austere și mai puțin costisitoare. Aparent mai sărăcăcioase dar care au fasonat suflete aidoma acelui căuș al palmelor în care amintirile vor avea mereu căldura castanelor coapte.