sâmbătă, 16 septembrie 2017

Haikuul zilei -- 16 septembrie 2017



coadă la piaţă -
donatorii de sânge
cumpără urzici

(Sorin Micuţiu)



         Poemul m-a cucerit prin simplitatea lui care, i-adevărat, în versul median, prin sintagma donatorii de sînge, ţinteşte dincolo de banalitatea celor spuse. E evident, că donatorii este doar o metonimie ironică, numind, uşor metaforic, printr-o parte a lor, pe toţi cei care îşi donează sîngele (vorba-vine, căci n-o prea fac de voie ci de nevoie) pentru propăşirea societăţii.

         Altfel, scena este cum nu se poate mai realist-patriarhală: coada de rigoare, tipic românească, la taraba unde o biată babă de la ţară a adus cîteva urzici crescute pe lîngă garduri. Nu-mi închipui că vînzarea acestor trufandale locale ar putea fi preluată în circuitul european. Nu cred nici că s-ar putea trece la cultura lor extensivă, nici că Uniunea ne-ar putea impune norme igienice de colectare şi standarde de prezentare la vînzare.

         Urzicile sînt pentru noi un kigo reprezentativ de primăvară şi, dincolo de gustul inconfundabil al urzicilor pregătite cu usturoi, ştim bine că sezonul lor este extrem de scurt şi că, tocmai pentru ivirea lor precoce în primăvară şi-au cîştigat un prestigios renume, acela de împrospăta şi subţia sîngele îngreunat după alimentaţia greoaie de iarnă.

         Poemul, care are elemente de recuzită urbană, piaţa şi donatorii, ar putea fi şi un sneryu. Kireji-ul şi kigo-ul îl recomandă totuşi ca haiku. La fel ca şi ironia care, deşi frustă, este extrem de subtilă. Chiar dacă se resimte în el o amară critică socială, autorul nu vituperează la modul imprecaţiei politice, de obicei, cu cît mai ţipătoare cu atît mai stîngace şi mai vulgară (cel puţin pentru un haiku).

         Cine stă la coadă la urzici? În primă instanţă, tot natul (truditorilor) dornic să-şi împrospăteze sîngele ostenit şi anemiat de o iarnă totdeauna prea lungă. În al doilea, în particular, donatorii veritabili de sînge, sărăcimea care doar aşa obţine acel bonus aferent donării, venit precar care le-ajunge doar pentru o porţie de urzici. În al treilea rînd, şi mai abstract-simbolic, cei înrobiţi (seduşi de fapt) socialmente să-şi doneze sîngele societăţii de consum.

         Cumpără urzici poate avea şi sensul nevinovat al bucuriei primăvăratice de a simţi miresmele noi şi proaspete ale unor vegetale autohtone. Dar aluzia la precaritate, la criză, la condiţia nefastă a salariatului care-şi vinde (mascat sub formă de donaţie) sîngele este cît se poate de transparentă. Deşi suficient de discretă pentru ca haiku-ul să nu fie viciat de sarcasm sau satiră. E suficientă această amărăciune vioaie.


         În fine, nu trebuie ignorat simbolismul urzicător al urzicilor. Lăsat la urmă, cuvîntul capătă şi alte valenţe: poate cumpărătorii cumpără urzicile şi pentru efectul lor usturător şi vezicant cu care, iată, într-un haiku, îşi pot alina amarul şi rafina ironia.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu