Gară-n ars Bărăgan –
ornice Paul Garnier
ştirbe de ace
(Emil Burlacu)
A.Haikuul acestei zile este primul haiku românesc reușit, o capodoperă
care deschide seria capodoperelor.(Șerban Codrin)
B.Primul vers surprinde un cadru înțepenit, care din cauza caniculei și
a secetei, nu are nicio șansă de remediere. Ținutul este în plin proces de
deșertificare, iar elementele peisajului se transformă pur și simplu în
artefacte, fosilizându-se continuu. În partea a doua, se insinuează, din cauza
calamității, abandonul, ieșirea din timp(știrbe de ace) și iată că gândul te
duce direct la Salvador Dali, la celebrul tablou Persistența memoriei. Neavând
niciun antidot, însuși TIMPUL clachează.
La nivel fonetic, un rol aparte îi
revine în primul vers asonanței. Astfel, vocala a sub accent, repetată de trei
ori sugerează vastitatea spațiului cotropit de arșița mistuitoarea, care
trebuie percepută ca o amenințare continuă ce te urmărește ubicuu.(Cezar C.)
C.Primul vers, Gară-n ars Bărăgan, ne situează în atmosfera acelei
întinderi nesfîrşite şi pustiite de căldura verii. Un loc unde viaţa abia mai
palpită şi totul pare epuizat de caniculă. Acestui climat de torpoare şi
somnolenţă, în care gara pare să se lichefieze încet în peisaj, pierzîndu-şi
semnificaţia de reper al civilizaţiei, i se adaugă în versurile următoare,
gradat, alte semne ale decrepitudinii. Ornicele din alte vremuri sînt deja
lipsite de ace, veşnicia Bărăganului nu se mai scurge, e statică, topeşte totul
în starea de pustiu şi paragină.(Corneliu-Traian Atanasiu)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu