Cu bietul cariu –
din aceeaşi lingură
de lemn cu nesaţ
(Șerban Codrin)
Primul vers - cu bietul cariu – mărturisește empatia cu care privește omul truda
cariului. Solidarizarea cu el, faptul că împărtășesc aceeași soartă. O
solidarizare discretă, spovedită printr-o singură silabă – cu. Nu printr-o lamentare, ci printr-o discretă căinare a insectei
– bietul. Dacă omul vorbește despre
ce simte el, o face doar prin ricoșeu, evocînd canonul inuman al cariului de a
roade necontenit lemnul.
Ceea ce face însă deliciul poemului este
pofta de viață de care dau dovadă cele două ființe. Soarta pe care o îndură sau
- de ce nu? – o savurează folosind aceeași lingură. Neresemnata înverșunare cu
care își asumă destinul – cu nesaț.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu