Casă de vânzare –
zarzărul înfloreşte
ca niciodată
(Ion Codrescu )
Gindul te duce direct la Livada cu visini. Proprietatea
nu mai are nici o sansa, trebuie vinduta. Iar regretele si nostalgia sint fara
margini. Odata cu instrainarea ei, dispare fara urma si toata tesatura de
ginduri si intimplari, de viata traita intr-un anume spirit si atmosfera. Se
stinge o epoca si o lume ocrotita intre marginile ei. Si, peste toate, va trece
tavalugul noilor vremi.
Toate astea sint concentrate, firesc pentru un haiku, intr-un singur vers - casa de vinzare. Oricine vede imaginea acelei case, de obicei parasita, cu o inscriptie neglijenta pusa la poarta, pe zid sau in geam, intelege ca ceva s-a stins fara de intoarcere. Toate scenele acelea de viata autentica si legitima par sa se fi volatilizat fara urma in aceasta imagine plina de o negativitate suprema. Se vinde doar o carcasa goala, din care tot ce a fost duh al vietii s-a retras, s-a risipit.
Si totusi, inflorirea este una de exceptie. Sau poate, abia cu aceasta ocazie, impactul ei este resimtit ca niciodata. Sintem obligati sa oscilam intre ceea ce se intimpla si ceea ce gindim – sa fie aceasta inflorire o minune, o compensatie, o pilda a naturii care nu se dezice in nici o ocazie, sa fie un gest de solidaritate cu lumea omului menit sa aline durerea celor instrainate?
Calitatea de haiku este data de faptul ca exista doua imagini diferite si vadit divergente, desi prezente in proximitate si in acelasi areal domestic. Efemera si impetuoasa inflorire a zarzarului este totusi doar un simbol al oazei in care a izbucnit si a durat inflorescenta unor vieti tinute la un loc de atmosfera acelei case. Pe fundal insa, in alt plan mai profund, se intrevede acel spirit vesnic viu, temei al tuturor celor ce sint, ca si al compasiunii fata de tot ce este si se trece.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu