joi, 23 ianuarie 2020

Haikuul zilei - 23 ianuarie 2020


nicio scrisoare -
dialog protocolar
cu margareta

Carmen Mariana Nanu



     Șase cuvinte. Proces verbal constatator al unei stări de fapt. In rem, fără pomenirea făptuitorului. Fără implicarea (subiectivă a) autorului. Fără implicații emoționale explicite. Prima parte consemnează că nu s-a primit nicio veste, existînd doar sugestia că ar fi una așteptată cu nerăbdare. A doua parte pare să numească, într-un mod eliptic și ironic, un ritual care urmează și răspunde oarecum absenței veștilor. Contextul se conturează a fi bine știutul gest de a rupe nervos petalele margaretei pentru a afla dacă partenerul, de la care nu mai sosesc vești, te mai iubește sau nu.

Numind protocolar dialogul cu margareta, autorul ne sugerează simultan ceva ceremonios și, în același timp, formal pînă la derizoriu. Viziunea sa este una obiectivă. Aceea a unei camere care înregistrează faptul fără să se lamenteze. Deși, odată surprins, faptul pare să se bucure de o aură de tandrețe abia vizibilă. Atît cît se cuvine unei firi sobre și reticente.

(Carmen Mariana Nanu - Tăceri sonore, Colecția PRISPA CU GREIERI)


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu