Haikuul zilei - 20 ianuarie 2020

bunica în prag -

apusul zăbovește

într-o lacrimă

Carmen Mariana Nanu

         Impresia dintîi este aceea a unei recuzite desuete. Motive lirice perimate. Chiar și pentru haiku sînt doar clișee reluate și obosite – bunica, apusul, lacrima.

            Dacă nu ne grăbim însă prea tare, vom avea ocazia să simțim că există totuși în concizia textului o ciudată lejeritate interpretativă care evită precizia și expansiunea pentru a cîștiga un plus de vibrație virtuală. Invers proporțional, laconismul amplifică potențialul aluziv al textului. Bunica în prag e fără doar și poate ieșită să întîmpine sau să conducă pe cineva. E poate un oaspete oarecare sau unul mai de soi, apusul care-i amintește că și ea e pe pragul unei inevitabile treceri. Apusul însă, cum îi este firea, nu se grăbește, zăbovește. Și, cum se vede, își găsește locul cel mai potrivit, în care poate întîrzia fără nici cel mai mic reproș – lacrima atotînțelegătoare în care poate odihni. Încă. 

      Greu de crezut, dar adevărul poemului este această empatie de care apusul are atîta nevoie. O ramă vie și sensibilă care-l ocrotește și pe care o însuflețește.

(Carmen Mariana Nanu - Tăceri sonore, Colecția PRISPA CU GREIERI)