Haikuul zilei -- 21 iunie 2018

mai cade-o frunză –

de-acum soarele întreg

în fereastră

(Valeria Tamaş)

Discreţia notaţiei din primul vers surprinde şi divulgă doar dispoziţia contemplativă a celui care urmăreşte, frunză că frunză, căderea îndelungă şi oarecum păsuitoare a coroanelor. Dar, în economia întregului poem, această rezervă este amendată iremediabil de acea linie drastică de demarcaţie pe care o instituie adverbul restrictiv cu care-ncepe versul al doilea: de-acum...

Ce s-a-ntîmplat de fapt? Ce lucru dezatruos şi irevocabil ne semnalează soarele – ivit brusc - întreg în fereastră? Paradoxal, vizibilitatea soarelui, în ciuda denotaţiei sale tonice, optimiste, vitale, a atins un apogeu nedorit. Cu fiecare frunză căzută a cochetat, prin coroanele rărite, cu privirile noastre ce-l întîmpinau cu drag în fereastră. S-a arătat tot mai mult printre frunzele tot mai puţine, pînă cînd, în spaţiul fără nicio frunză, s-a înfăţişat pe de-a-ntregul, în toată splendoarea sa.

Dar soarele întreg este acum unul rece, unul cu dinţi, unul care anunţă, prin absenţa coroanelor, toamna tîrzie şi iarna ce-i va urma.