pe prispa casei –
în cârja tatei se
sprijină soarele
(Ion Cuzuioc)
Imaginea
surprinsă în cuvintele unui haiku nu este un simplu instantaneu. Ea
este simultan surprinzătoare. Remarcă un lucru, altfel neînsemnat,
pentru insolitul său. Harul autorului este tocmai această dispoziție de
excepție de a sesiza în lucrurile comune ceva năstrușnic și poznaș.
Chiar dacă mai adaugă ceva de la el.
Dacă
e să mergem pe linia poveștii și a ceea ce se oferă doar privirii,
soarele, poate iernatic, se reazemă cîteva clipe și el de cîrja tatei.
Dar un adolescent școlit, în criză pubertară, va simți empatic că
soarele e deja gîrbov și peste numai cîteva miliarde de ani își va da
obștescul sfîrșit. Pe prispă gîndurile se împletesc cu poveștile.
(comentariu de Corneliu Traian Atanasiu)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu