marți, 22 august 2023

Haiku-ul zilei - 22 august 2023

tril de pițigoi –

în ceasul cu pendulă

cucul amuțit

 

Luminița Lidia Al Hok

 

Comentariu de Corneliu Traian Atanasiu:

 

Ce spune haiku-ul? Se pare că afară un pițigoi cîntă. Și, în același timp, undeva în interior, cucul din pendulă tace. Atît. Restul e sugerat cu contribuția generoasă a cititorului.

Pentru că autorul a concentrat spusa. Nu a vrut să spună la modul declarativ că ar exista o relație cauză-efect între cîntecul pițigoiului și tăcerea cucului. Nici că el, autorul, este impresionat de trilul pițigoiului. De momentul neașteptat al unui tril și nu de ieșirile programate, la ore fixe, ale cucului.

E adevărat, momentul a fost regizat. Se întîmplă într-un loc și într-un timp în care pițigoiul și pendula interacționează. În țara lui ca și cum. Unde totdeauna trilul amuțește bufoneria cucului. Poate că nu-l face să tacă, dar îl surclasează.

Îl face de rușine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu