În rama unui haiku autentic, de multe ori rămîn doar stihiile:
cu ochii spre cer -
peste țarina arsă
doar vântul stăpân
Mirela Brăilean
Îngăduiți sînt doar ochii spre cer care așteaptă, încearcă să deslușească un semn, imploră. Starea vremii este vitregă. Relatarea succintă își păstrează sobrietatea. Obiectivitatea expresivă. Nimic de făcut. Poate că trebuie să adaug că gestul este unul care derapează către o manifestare simbolică. Omul este subsidiar, el furnizează doar un gest mai pregnant pentru postura întregii firi urgisite. Este un delegat, un împuterncicit de moment pentru talentul său histrionic. Pentru că, la limită și cabotin, el se poate și certa cu cerul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu