vagon părăsit -
pe osii se învârte
doar volbura
Mihai Pascaru
Poemul pune față-n față două imagini, una a
lucrurilor abandonate de civilizația în marșul ei mai mult sau mai puțin triumfal
și alta a naturii care-și continuă netulburată aceeași evoluție negrabnică dar
eficace. Într-un fel, înrolat în batalioanele progresului, omul ar putea să se
uite doar cu dispreț la ceea ce a fost depășit și trecut pe linie moartă. Pe
unii însî îi încearcă totuși nostalgia după ceea ce a fost măcar o vreme un
simbol glorios al vremilor lăsate în urmă.
Doar cei din urmă vor simți ceea ce spune
volbura care se învîrtejește pe osiile ruginite. Dacă roțile nu se mai învîrt,
volbura, răsucindu-se pe ele, vrea să confirme și să întărească impresia de
frînare ineluctabilă. Natura a descoperit de mult învîrtirea acaparatoare care
blochează definitiv tot ce a scăpat o vreme ritmurilor ei ancestrale. Și îl
recuperează învăluindu-l. Și digerîndu-l încetul cu încetul.
Imaginea pare una gingașă, dar vrejurile
volburii sînt cu siguranță niște tentacule neiertătoare. Dacă omul și-a propus
să învingă natura, ea este răbdătoare și cînd se ivește prilejul își ia cu
prisosință revanșa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu