colibă veche –
rogojină de paie
peste mirişte
(Angela Furtună)
Ultimul vers continuă şi în acelaşi timp deviază printr-o aluzie subtilă de la ce spun primele două. Aparent, în metafora rogojină-mirişte este doar o repetiţie pleonastică, dar sugestia pe care ea o lansează face din vechea colibă un palat al cărui domeniu se întinde peste întreaga mirişte. Rostul secerişului nu a fost decît acela de a desfăşura această rogojină armonizată cu coliba vetustă şi dezafectată care îşi caută acum rostul, reaşezîndu-se în peisajul natural ca décor pentru un posibil basm. Nu miriştea-n sine este rogojina, ci închipuirea noastră întinsă miraculos peste ea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu