plimbare cu barca -
dintr-odată o las
s-atingă un nor
Ana Drobot
''Un haiku reușit va fi mereu proaspăt, ți se va lipi de suflet asemenea unui abțibild și-l vei putea savura neîncetat oriunde și oricând.''
potop de
gânduri -
doar tusea
vecinului
mai face
liniște
Claudia-Ramona
Codău
Deranjează pe cineva metafora? Nu ne
muncesc oare gîndurile chiar așa,
potopindu-ne? Nu ne inundă, ne invadează, ne pustiesc și asta într-un
vacarm de nedescris. Pentru că, asta sugerează poemul: opusul acestui gen de
potop zgomotos este liniștea. Și reușește oare o tuse să oprească potopul? Da,
pentru că brusc ne abate de la acel diluviu care, mai mult ca sigur, era unul
meschin și egolatru. Dintr-odată, nu se știe de ce, uităm de eul care ne
potopea și în conștiința noastră-și face loc altul. Poemul nu ne spune dacă ne
rușinăm, dacă luăm aminte etc. Restul e tăcere.
sorbindu-i
privirea -
de mult
uitat în ceaşcă
ceaiul verde
Claudia-Ramona
Codău
Se spune că haiku-ul nu este un poem de
dragoste. Și nici nu este în sensul acelei poezii declarative și pletorice,
care abundă de înflorituri metaforice. Nimeni nu poate să nege însă faptul că
poemul de mai sus n-ar fi unul de dragoste. E adevărat, unul care surprinde
într-o unică străfulgerare sindromul
iubirii pînă la pierderea de sine.
emoție de
toamnă –
ochelarii
bunicii
şterşi tot
mai des
Claudia-Ramona
Codău
Poemele Claudiei sînt discrete şi sobre, refuzînd să exhibe
afectele, de ce ar începe poemul de mai sus printr-o mărturisire care părăseşte
rezerva cu care ne-a obişnuit?
Nu, nu s-a contaminat de declarativismul lirismului occidental, dar cochetează un pic cu Nichita. Primul vers este însă doar un macaz ironic, emoţia bunicii este nu atît a negurilor toamnei cît a albeţii care i s-a aşezat pe ochi. Ştersul ochelarilor nu mai ajută cu nimic.
nimeni pe
cărare -
gutuile
bunicii
veștejite-n
geam
Claudia-Ramona
Codău
căutând
drumul
spre casa
bunicilor –
miros de
gutui
Claudia-Ramona
Codău
buna
mângâind
gutuile din
poală –
prima zi de
școală
Claudia-Ramona Codău
opaițul stins -
luminând palid odaia
gutuia din geam
Iarnă geroasă –
acopăr crizantemele
cu respiraţia
Adina Enăchescu
Sub gardul vechi
cel dintâi fir de iarbǎ –
bucurii efemere
Adina Enăchescu
Visele noastre –
mici licurici luminând
întunericul
Adina Enăchescu
Flori albastre crescând
lângă vechiul gard...
crâmpeie de cer
Adina Enăchescu
seară de toamnă -
pe-aleile parcului
vieţi paralele
Ioan Marinescu-Puiu
iar inundaţii -
cel mai mic dintre copii
duce pisoiul
Ioan Marinescu-Puiu
cocorul bătrân -
câte zboruri mai încap
într-o pasăre
Ioan Marinescu-Puiu
vremea siestei -
limba mare-a ceasului
plimbă o muscă
Ioan Marinescu-Puiu
fântâna seacă -
luna din ea s-a mutat
în altă parte
Ioan Marinescu-Puiu
clepsidra spartă -
mulţime de secunde
pe lângă cioburi
Ioan Marinescu-Puiu
vechiul schit -
trepte tocite
de pașii pelerinilor
Sonia Cristina Roman
abia căzută -
o petală peste pata
de pe fața de masă
Sonia Cristina Coman
pași grăbiți -
când însoriți, când umbriți
ghioceii de la poartă
Sonia Cristina Coman
Muncitori aşteptând –
peste graniţă trec
sute de cocori
Sonia Cristina Coman
Singură ploaia
căzând pe-o crizantemă –