înc-o opintire –
valu-și potolește spuma
în nisipuri
(Corneliu Traian Atanasiu)
Momentul haiku poate fi rodul unei
contemplări îndelungate, repetate de fiecare dată cînd se întîmplă să fii din
nou în fața acelei imagini fascinante care își cere insistent expresia verbală.
Valurile vin unul după altul într-un ritm neobosit și, cînd se apropie de mal,
ating un apogeu al amplitudinii și înspumării ca să se spargă și să se
domolească, mîngîind cu tandrețe nisipurile.
Există în această ultimă încordare o
exacerbare pînă la un paroxism care se schimbă brusc în renunțare și nimicire
de sine. Există un tipar al energiei cumulate stăruitor ca să se anuleze brusc,
spectaculos și pilduitor. Exemplar și spovedind oarecum o aspirație ascunsă
pentru liniștirea și pacea de după.
Gîndiți-vă acum la ultima respirație
gîfîită a muribundului. La un cal în spume care, ajuns la destinație, se
oprește respirînd deodată în tihnă. La actul erotic care a atins o culme după
care se prăbușește într-o savoare fără margini. Împăcată și, de ce nu,
recunoscătoare. Aureolată de spuma care se destramă fără grabă.
E poate aici o regulă a firii: după
paroxism urmează îmblînzirea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu