Pașii nimănui -
în liniștea amiezii
cad castanele
(Marian Dopcea)
Un poem cu o gradare savantă a
efectului. Paşii nimănui amorsează doar o anume nelinişte, o bănuială mai
degrabă infirmată. Aşteptarea, imprecisă şi nedumerită, este întinsă ca o
coardă pînă în ultimul vers. În liniştea amiezii calde de toamnă sau a siestei
moleşitoare, urechea ciulită surprinde ceea ce ochiul închipuirii, deşi caută
incitat şi dezorientat, nu are cum să vadă: pocnete repetate şi neliniştitoare,
ca nişte paşi fără autor: cad grele şi dificil de depistat roadele castanului.
http://unhaikupezi.blogspot.ro/2009/05/versul-original-274-cad-castanele.html
http://unhaikupezi.blogspot.ro/2009/05/versul-original-274-cad-castanele.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu