ciocănitoarea
contemplă gânditoare
lemnul colibei mele
(Kobayashi Issa)
Nici
vorbă, avem de a face cu o personificare a ciocănitoarei, dar, cum lucrurile
trebuie văzute alegoric, tocmai ea este cea care face din ciocănitoare
rezonerul situaţiei sugerate. Lemnul colibei reprezintă în primă instanţă
trăinicia. Cine îşi durează o colibă, mizează pe durabilitatea lemnului din
care şi-a făcut un adăpost pentru a-şi duce traiul. A folosit lemnul pentru că
a avut încredere în capacitatea lui de a-l adăposti de vremea rea pe termen
lung.
Ciocănitoarea,
specialistă în infirmităţile lemnului, pare să stea pe gînduri înainte de-a
pune un diagnostic colibei. Ea ştie din experienţă că lemnul este perisabil şi lesne atacat de cele
mai felurite gîngănii. Dacă se va convinge că sub faţada prezentabilă se ascund
insecte apetisante, va trece sigur la investigaţii percutante.
S-ar
putea însă ca atitudinea ei gînditoare să fie determinată de faptul că lemnul
construcţiei este prelucrat, tratat, alterat, ieşit din circuitul firesc al
naturii şi, în felul ăsta, pîngărit şi profanat. E poate o postură care
mărturiseşte un anume dispreţ faţă de lucrarea spurcată a omului. Şi de lemnul
prihănit.
Dar
ne putem gîndi şi la faptul că, puţin mai înţelegătoare decît omul, priveşte cu
empatie şi cu ironia celui care ştie mai multe situaţia ingrată a omului care
se amăgeşte că şi-a construit un adăpost durabil.
Dar încă, poate
că nu e vorba decît de un alter-ego al autorului. Unul care, fără cuvinte şi
fără emfază, doar scărpinîndu-se-n cap, îl face pe privitor să se îndoiască de
tot ce i se părea pînă atunci lipsit de orice echivoc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu