coadă
la piaţă -
donatorii de sânge
cumpără urzici
(Sorin Micuţiu)
Poemul
m-a cucerit prin simplitatea lui care, i-adevărat, în versul median, prin
sintagma donatorii de sînge,
ţinteşte dincolo de banalitatea celor spuse. E evident, că donatorii este doar o metonimie ironică, numind, uşor metaforic,
printr-o parte a lor, pe toţi cei care îşi donează sîngele (vorba-vine, căci n-o
prea fac de voie ci de nevoie) pentru propăşirea societăţii.
Altfel,
scena este cum nu se poate mai realist-patriarhală: coada de rigoare, tipic
românească, la taraba unde o biată babă de la ţară a adus cîteva urzici
crescute pe lîngă garduri. Nu-mi închipui că vînzarea acestor trufandale locale
ar putea fi preluată în circuitul european. Nu cred nici că s-ar putea trece la
cultura lor extensivă, nici că Uniunea ne-ar putea impune norme igienice de
colectare şi standarde de prezentare la vînzare.
Urzicile
sînt pentru noi un kigo reprezentativ de primăvară şi, dincolo de gustul
inconfundabil al urzicilor pregătite cu usturoi, ştim bine că sezonul lor este
extrem de scurt şi că, tocmai pentru ivirea lor precoce în primăvară şi-au
cîştigat un prestigios renume, acela de împrospăta şi subţia sîngele îngreunat
după alimentaţia greoaie de iarnă.
Poemul,
care are elemente de recuzită urbană, piaţa şi donatorii, ar putea fi şi un
sneryu. Kireji-ul şi kigo-ul îl recomandă totuşi ca haiku. La fel ca şi ironia
care, deşi frustă, este extrem de subtilă. Chiar dacă se resimte în el o amară
critică socială, autorul nu vituperează la modul imprecaţiei politice, de
obicei, cu cît mai ţipătoare cu atît mai stîngace şi mai vulgară (cel puţin
pentru un haiku).
Cine stă
la coadă la urzici? În primă instanţă, tot natul (truditorilor) dornic să-şi
împrospăteze sîngele ostenit şi anemiat de o iarnă totdeauna prea lungă. În al
doilea, în particular, donatorii veritabili de sînge, sărăcimea care doar aşa
obţine acel bonus aferent donării, venit precar care le-ajunge doar pentru o
porţie de urzici. În al treilea rînd, şi mai abstract-simbolic, cei înrobiţi
(seduşi de fapt) socialmente să-şi doneze sîngele societăţii de consum.
Cumpără
urzici poate avea şi sensul nevinovat al bucuriei primăvăratice de a
simţi miresmele noi şi proaspete ale unor vegetale autohtone. Dar aluzia la
precaritate, la criză, la condiţia nefastă a salariatului care-şi vinde (mascat
sub formă de donaţie) sîngele este cît se poate de transparentă. Deşi suficient
de discretă pentru ca haiku-ul să nu fie viciat de sarcasm sau satiră. E
suficientă această amărăciune vioaie.
În fine,
nu trebuie ignorat simbolismul urzicător al urzicilor. Lăsat la urmă, cuvîntul
capătă şi alte valenţe: poate cumpărătorii cumpără urzicile şi pentru efectul
lor usturător şi vezicant cu care, iată, într-un haiku, îşi pot alina amarul şi
rafina ironia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu