bunica în prag -
apusul zăbovește
într-o lacrimă
Carmen Mariana Nanu
Impresia
dintîi este aceea a unei recuzite desuete. Motive lirice perimate. Chiar și
pentru haiku sînt doar clișee reluate și obosite – bunica, apusul, lacrima.
Dacă nu ne grăbim însă prea tare,
vom avea ocazia să simțim că există totuși în concizia textului o ciudată
lejeritate interpretativă care evită precizia și expansiunea pentru a cîștiga
un plus de vibrație virtuală. Invers proporțional, laconismul amplifică
potențialul aluziv al textului. Bunica în prag e fără doar și poate
ieșită să întîmpine sau să conducă pe cineva. E poate un oaspete oarecare sau
unul mai de soi, apusul care-i amintește că și ea e pe pragul
unei inevitabile treceri. Apusul însă, cum îi este firea, nu se
grăbește, zăbovește. Și, cum se vede, își găsește locul cel mai
potrivit, în care poate întîrzia fără nici cel mai mic reproș – lacrima
atotînțelegătoare în care poate odihni. Încă.
Greu de crezut, dar adevărul poemului este această empatie de care apusul are atîta nevoie. O ramă vie și sensibilă care-l ocrotește și pe care o însuflețește.
Greu de crezut, dar adevărul poemului este această empatie de care apusul are atîta nevoie. O ramă vie și sensibilă care-l ocrotește și pe care o însuflețește.
(Carmen Mariana Nanu - Tăceri sonore, Colecția PRISPA CU GREIERI)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu