casă-n
ruină –
creanga
de liliac
sprijină
zidul
(Florică
Dan)
Construcţia
poemului demarează prin etalarea unei juxtapuneri contrastante: alături de
năruirea unei construcţii înfloreşte liliacul. Cele două imagini sînt simple şi
distincte şi numai îndrăzneala viziunii autorului le poate lega atît de
ingenios şi paradoxal. Înţelegem că, în spiritul său, impetuozitatea primăverii
este resimţită ca o şansă pe care fragilitatea unei crengi înflorite o acordă
masivităţii povîrnite. E un sprijin generos pînă la halucinaţie. Dar singurul
posibil.
De
remarcat echilibrul poemului, fiecare vers aducînd informaţie nouă şi
pertinentă, şi gradarea efectului care se produce doar odată cu ultimul cuvînt.
Abia atunci înţelegem paradoxala recuperare a ruinei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu