gătită de
drum -
nu se mai
topesc fulgii
pe fața
mamei
(Doina Bogdan Wurm)
Calitatea vădită a poemului este că nu opune nicio rezistenţă
citirii fireşti, înţelegerea fiind simultană cu parcurgerea textului. Dacă alte
poeme cer un efort de concentrare şi o reîntoarcere peste text pentru a-i putea
percepe structura şi a descifra sensul omisiunilor, acesta se remarcă mai
curînd printr-un fel de onestitate a dezvoltării gradate dar ferme a înţelesului.
Şi asta nu pentru că ar fi un poem
simplist indiscret, declarativ, patetic. Din contra, emoţia nu este exhibată în
niciun fel, iar sugestia pe care articularea lui o degajă şi o conturează
treptat este cum nu se poate mai bine strunită.
Primul vers, gătită de drum, desface
generos un evantai larg de posibilităţi. Gîndul explorează mai curînd
variantele unei călătorii posibile şi bucuria cochetăriei feminine de a se
răsfăţa cu alegerea celei mai potrivite ţinute pentru fiecare dintre ele. Şi rămîne
departe de ideea, care va rămîne nerostită, a ultimului drum. Şi gătită,
şi de
drum se lasă greu abătute spre un final atît de trist.
Iar economia poemului respectă această
pistă şi în versul doi, fulgii care nu se mai topesc lasă
gîndul să mai zburde o vreme pe căile turismului necenzurat şi, de ce nu,
primăvăratec. Un nu oarecare nu poate întrerupe elanul reveriac.
Nici versul al treilea nu te
îngijorează la început, fulgii
pe faţă sînt încă adorabili… pînă ce dai brusc cu ochii de cuvîntul mamei.
Schimbarea este acum drastică şi pricepi fulgerător despre ce e vorba: care e
drumul şi destinaţia şi la ce bun găteala şi, mai ales, faptul că eşti în faţa
unei mărturisiri eufemistice, surdinizată ca un suspin cu greu reţinut,
formulată ca o constatare obiectivă, aparent candidă, şi că fulgii nu se mai
topesc pe chipul ei acum rece.
Acum şi pentru totdeauna.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu