capul
aplecat –
la
marginea zăpezii
primul
ghiocel
Maria Doina Leonte
Nu vă lăsați fascinați de prima impresie, faptul că
asta e poziția ghiocelului. Este o pistă comodă și suficientă. Atitudinea este
de fapt una a generozității și a dedicării. Imaginea pe care o surprinde în
primul vers este de un desăvîrşit firesc, capul
aplecat este gestul natural al celui ce priveşte uimit şi totodată încîntat
primul ghiocel din an. Asta în planul imediatului, căci, în plan secund şi
alegoric, gestul este în acelaşi timp şi unul simbolic şi polemic. Simbolic
pentru că totdeauna are şi alte tîlcuri. Polemic pentru că impactul dintre cele
două imagini dă de-o parte sensul prudent şi oportunist al evitării riscului
(sabia aflată deasupra capului) şi mizează decisiv pe îngrijorare, dedicare,
consacrare. Cele două imagini sînt de un firesc organic şi fac un cuplu de o
absolută verosimilitate. Dar în firescul alăturării lor există o doză evidentă
de suprafiresc pe care e menit s-o reveleze haiku-ul. Care, aşa cum spune
Mircea Eliade, surprinde, ca şi alte creaţii spirituale, sacrul camuflat în profan. Capul aplecat devine astfel gestul
cuvenit al celui care-şi asumă umilitatea liber consimţită în faţa
neînsemnatelor dar revelatoarelor întîmplări ale lumii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu