haltǎ pǎrǎsitǎ –
în cǎutarea unui adǎpost
frunze val-vârtej
Tania Gogan
Comentariu de Corneliu Traian Atanasiu:
Cînd citești un haiku bun, simți că într-un anume fel alăturarea celor
două părți are firescul unei mișcări turbionare. Este o manifestare
identică cu a gravitației care antrenează planetele pe orbite stelare, a
cicloanelor în care masele de aer se răsucesc în spirală, a micilor
vîrtejuri de praf care se ridică miraculos de pe drumurile pline de
praf.
E suficient să se creeze un gol – halta părăsită – pentru ca frunzele
plecate-n bejanie să intre în vrie, și val-vârtej să dea buzna și să se
aciueze într-un cotlon rămas liber. Și s-o facă în așa fel încît totul
să pară ca și cum ar mima ceva omenesc. Prea omenesc.
Nu e de necrezut că legile naturii nu se împletesc cu un anume lirism
obiectiv care mobilizează laolaltă elanurile umane și învolburările
firii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu