tren de noapte --
Carul Mare oprește
în fiecare gară
(Mihai Pascaru)
Poemul este o transpunere în haiku a surprizei copilului
care vede în noua gară luna sosită deja înaintea trenului. Înlocuirea lunii cu
Carul Mare introduce un apropo verbal care, dincolo de opoziția
celest/terestru, stabilește și o legătură intimă între două vehicule.
Desigur, apropierea fiind consemnată, acum ar trebui să fie
marcată o diferență care să surclaseze unul din cele două elemente. Faptul că
și Carul oprește în fiecare gară nu este decît un fel de mimare servilă, o
îngînare puerilă a ceea ce face trenul. O renunțare la ascendentul miraculos al
Carului Mare care nu face parte din lumea telurică.
Cred că această superioritate ar fi clar, frapant și decisiv
exprimată de faptul că nu e vorba de o supunere la orarul feroviar și nici de o
întrecere între tren și Carul Mare, ci de faptul că ultimul este ubicuu, mereu
peste tot, „așteptînd deja” (nemuritor și rece) trenul care se căznește la sol
să bifeze fiecare gară.
Carul Mare l-așteaptă-n
toate gările
(Comentariu -- Corneliu-Traian Atanasiu)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu