Lectură
în zori –
de
pe carte cu palma
adun
polenul
(Șerban Codrin)
Poemul de
mai sus este unul model pentru a înlesni înțelegerea modului în care
funcționează un haiku. Și anume, pentru a sesiza transparența lui alegorică.
Cele două
imagini compun o scenă reală: pe o bancă (în parc), un tînăr (presupus prin
atracția precizării în zori) citește
și, pentru că e primăvară (presupusă prin atracția polenului), din cînd în cînd, înainte să dea pagina, șterge polenul,
poate și petalele, căzute pe foi. Textul este doar o schiță eliptică a ceea ce
un cititor obține lesne investind puțină imaginație. Lacunele sînt suplinite
firesc pornind de la aluziile cuvintelor date. Lectura, după preferințele
imaginative ale cititorului, poate fi făcută și culcat, direct pe iarbă, pe o
pătură sau pe o manta. Circumstanțele nu au importanță, textul a reținut doar
ceea ce este strict necesar pentru ca scena să poată glisa alegoric spre altă
ispravă simbolică. Autorul a aruncat însă în text și un cuvînt lubrifiant – adună – care să ușureze derapajul.
Este
cuvîntul care transfigurează
imaginile. Dintr-odată, perspectiva se schimbă, polenul nu mai este îndepărtat
dintre pagini, ci este strîns, colectat, tezaurizat. Lectura nu mai este un simplu divertisment, ci o achiziție
formatoare. Zorii nu mai sînt ai
zilei ci ai vieții. Perioada fecundă
și fertilă cînd cele citite se adună
și se constituie în armătură a ființei în devenire. Polenul este pulberea magică pe care lecturile o împrăștie în lumea
în care vei trăi pentru ca ea să fie una plină de jinduri, aspirații și ispite.
Haiku-ul
este valid doar dacă permite accesul la o viziune. Confirmarea vine însă numai
dacă și cititorul cunoaște, cultivă și practică arta derapajului vizionar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu