în vîrful
Marii Piramide
un mușuroi
Vestigiile trecutului, grandioasele
embleme ale vechilor civilizații moarte acum, chiar dacă rămîn obiective ale
turismului cultural și istoric, ne îndeamnă să gîndim la ciudata soartă a
omenirii. La perisabilitate, la trufia monumentală și totuși zadarnică. Un
senryu nu perorează, nu vituperează, evită retorica și dorința de a influența.
El pune alături, ba chiar una peste alta, două imagini diferite ca mărime –
pînă la enormitate. Le lasă așa, în puritatea lor neviciată de niciun fel de
aprecieri. Ca obiecte ale contemplării mute și ale meditației spăsite.
Un poem mai vechi în totuși scurta
perioadă de cînd se scriu haiku-uri la noi este mai ironic, mai incisiv.
Victorie! –
iarba pe meterezele
cetăţii
Iulian Dămăcuş
Exclamația comentează ironic meteahna
belicos-umană de a birui. Și îi alătură o imagine a unui alt fel de izbîndă.
Care nu-l avantajează pe om. Pe tăcute și cu infinită răbdare, iarba învinge.
Și îngroapă meterezele vremelnice.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu