stele
tulburate -
dans de
efemeride
deasupra
bălţii
(Vasile
Conioși-Mesteșanu)
Structura
poemului pare mai simplă. Uzează de un contrast puternic între stele, fixe și
veșnice (cel puțin în ideea precarității duratelor pămîntene) și efemeride,
zburătoare neobosite, trăind doar o zi. Tehnic, apelează la ponciful oglindirii
în apa bălții. Dansînd, efemeridele își execută ritualul, dar încrețesc și fața
apei. Rezultatul este perturbarea funcției de oglindire a apei și, consecutiv,
imaginea mai puțin clară și oscilantă a stelelor.
Oricine,
chiar și cei care nu înțeleg prea bine haiku-ul, va simți în sintagma stele
tulburate apropoul la soarta întristătoare a efemeridelor. Cît de
imperturbabile ar fi stelele, balta în tremur le-a dat de gol tulburarea.
Trebuie să
remarc și modul nepretențios, neafectat, neîncărcat, sobru în care sînt notate
imaginile. Nimic nu pune vreun accent insinuant asupra celor evocate. Aluziile
nu sînt pornite din intenția subiectivă a autorului. Apropourile se nasc doar
din aura obiectivă a elementelor poemului. Din efectele de intersectare și
interferență a cîmpurilor lor semantice.
Tulburarea nu
este din capul locului emoție (îngrijorare, frământare). Ea este mai întîi
învolburare a apei, pierdere a limpezimii și a transparenței oglinzii cauzată
de agitația efemeridelor. Tulburătoare ale apei/oglinzii sînt chiar gîzele,
cele de a căror soartă efemeră, tulbure și turbulentă se vor contamina,
cuprinse de neliniște, și cele oglindite în ea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu