bufniță
cântând -
verific înc-o dată perfuziile
(Lucreția
Horvath)
O să încerc să interpretez poemul în așa
fel încît să se potrivească cu atmosfera pe care am impresia că o comunică. Păsările
de noapte, precum cucuveaua, buha, huhurezul, ciovica, emit un sunet care nu se
potrivește deloc cu cîntecul. Țipătul lor strident seamănă mai curînd cu
plînsul sau vaietul și este ușor de asimilat cu o prevestire rea și insistentă.
În liniștea nopții aproape sinsistră. Nici aspectul lor static, cu ochi imenși,
nu este deloc încurajator.
Sigur că bufniță
cântând trebuie
acceptat ca o avertizare, ca o prevenire, dar în contextul întregului poem
eventualitatea unei prevestiri sinistre este exclusă. În modul cel mai firesc,
cele două părți ale poemului sînt într-o derivă de sens, într-un derapaj
controlat căutînd posibila convergență de sens.
O
să încep cu partea a doua. Contextul pe care îl evocă cele spuse este acela al
unui bolnav aflat în siguranță, în termeni tehnici în afara oricărui pericol. Nu ni se spune clar unde, în ambulanță,
într-un salon de spital, în patul de acasă. Cineva, mai curînd foarte apropiat,
îi poartă atent de grijă. Partea întîi a poemului își atenuează și își
modulează astfel mesajul și asta chiar prin formularea ei.
Bufnița,
și nu cucuveaua sau huhurezul, a fost aleasă pentru a-și rosti mesajul. Iar el,
în ciuda realității, sună ca un cîntec. În context, și bufnița, simbol al
înțelepciunii și al zeiței Atena, nu mai este rău-prevestitoare, ci se
instrumentalizează ca un fel de pendulă docilă a unui ceas de control.
Atmosfera protectoare în care se află deja bolnavul reduce acțiunea bufniței la
serviciul benign al unui cuc, ascuns în ceas și ieșind doar pentru a anunța
schimbarea perfuziei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu