tăceri sonore -
sunetul ploii închisîntr-un țurțure
(Giannis Kourtis)
O
surpriză extrem de plăcută ca un nou venit să aibă un poem pe primul loc după
doar cîteva etape. Și, citind poemul, nu e deloc de mirare. Deși este evidentă
metaforizarea, ea nu numai că nu este supărătoare sau gratuită, ci lucrează cu succes
la construirea înțelesului poemului.
Un
țurțure este simultan rezultatul prelingerii răbdătoare a apei și al picurării
intermitente. Este îngheț și dezgheț într-una, întruna. Deși par doar două
definiții lapidar-lirice, cele două părți au alura unor formulări specifice
haiku-ului.
Prima
parte este un oximoron, o expresie paradoxală a tensiunii cuprinse în esența
țurțurelui, ploaie condensată, gata să se pornească oricînd din nou. Tăcerea
lui cristalină este doar o surdinizare provizorie, o întîrziere, o amînare a
picurării care pe moment prelungește țurțurele. Expresia românească a stării de
țurțure este aceasta – stă să pice. Și cititorul simte această tensiune.
Partea
a doua reia ideea primeia într-o formulă mai extinsă. Sunetul ploii închis este și de data asta o metaforă, dar surprinde
totodată cu exactitudine această sechestrare temporară, gata oricînd să-și
suspende rigoarea.
Tot
farmecul poemului constă în transfigurarea unui obiect mai degrabă vizibil
într-unul cu latențe pronunțat auditive. Rezultatul fiind obținerea unei tăceri
vibrante.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu