joi, 25 ianuarie 2018

Haikuul zilei -- 25 ianuarie 2018


Bătrînul pescar 
trăgînd un fir din lună - 
cerul destrămat

(Eduard Ţară)

Datorită imersiunii prin oglindire a  planului celest(luna) în planul acvatic, firul subţire şi aproape invizibil al aței de plastic pe care pescarul îl trage poate da impresia că este tras din însuși astrul nopții( care nu ar trebui să fie neapărat închipuită  la zenit). Astfel, imaginea nu mai este  atunci deloc abstractă şi tocmai de aceea poate profita de jocul între concretul văzut şi fabulosul mitic ce i se destăinuie în mod spectacular doar celui inițiat, ce știe să vadă dincolo de aparențe.Pescarul capătă dintr-odată alura unei personaj din vremurile eroice, care, avînd în vedere urzeala norilor din acel moment, pare că deşiră/ destramă cerul întreg, punînd în pericol existența acestuia. Valoarea intrinsecă a acestui haiku veritabil  este dată de faptul că surprinde inedit, prin lentila unui fapt neînsemnat, un orizont adînc de mit virtual.

Un comentariu:

  1. Alte comentarii din revista RO KU dedicată lui Eduard Țară:

    Sînt covins că firul subţire şi aproape invizibil de gută pe care pescarul îl trage poate da impresia că este tras din luna care nu trebuie închipuită neapărat la zenit. Imaginea nu este atunci deloc abstractă şi tocmai de aceea poate profita de jocul între concretul văzut şi fabulosul mitic. Pescarul capătă brusc alura unei fiinţe din vremurile eroice care, avînd în vedere textura norilor din acel moment, pare că deşiră cerul întreg. Pentru mine, valoarea de haiku a poemului este dată de faptul că surprinde atît de bine, prin lentila unui fapt mărunt şi banal, un orizont adînc de mit virtual.

    (comentariu de Corneliu Traian Atanasiu)

    Iată o imagine simplă, care te pune pe gânduri: Bătrânul pescar/trăgând un fir din lună-/cerul destrămat. Uşor de închipuit un bătrân pescuind noaptea. Ceva cât se poate de real. Dar iată că el trage o rază de lună şi gândul te duce imediat la undiţă, unealta de nedespărţit a pescarului singuratic. El, bătrânul, a folosit-o o viaţă. De ce atunci eterul se destramă acum şi n-a făcut-o altădată? Un simplu fir desprins de pe mosorul lunii duce la destrămarea cerului. Un accident local, o întâmplare tulbură ordinea prestabilită a Universului. Dar oare ce semnifică firul acela? Firul vieţii unui om care odată rupt cineva îl deapănă pe alt ghem.
    N-ai apucat să răspunzi la aceeste întrebări şi-ţi dai seama că poetul “te-a tras pe sfoară”. Totul se petrece în oglinda apei. Nada tocmai a ajuns pe luna din adânc. O simplă smucire a undiţei, pentru a aduce la suprafaţă prada, şi imaginea cerului subacvatic e făcută pentru câteva clipe ţăndări.
    Pe lângă imaginea care se încheagă de la sine, fără să fie folosit numele vreunei culori, haiku-ul de faţă excelează prin mişcare, realizată în două planuri simetrice. Atâta mişcare fără nici un predicat, singurul verb, “trăgând ”, fiind la gerunziu !
    Iată calităţile care aşează acest text atât de simplu şi atât de grăitor în acelaşi timp, în cârligul uneia din «undiţele« juriului.

    (comentariu de Vasile Moldovan)

    RăspundețiȘtergere