cu pietricele-n pantofi
scap de singurătatea
drumului
(Ana-Olimpia
Sima)
Primul vers aminteşte
de un poem asemănător ca intenţie (al lui Bashō sau Issa). Acolo era vorba de
ţînţarii din colibă, aici de pietricelele din pantofi. În ambele cazuri,
intruşii, ce provoacă în mod firesc doar inconfort, sînt recuperaţi şi
convertiţi în însoţitori care te ajută miraculos să scapi de singurătatea
drumului sau a nopţii. Este în această generozitate a adoptării acestor
existenţe umile o probă de gîndire şi simţire zen. Dar aceasta nu e prea
departe de basmele în care fata harnică grijeşte cuptorul dărîmat şi mărul plin
de omizi... Cînd un poem este bun, înseamnă că autorul a încălcat cu talent
regulile, a profitat de existenţa lor doar pentru a demonstra în ce mod
suprafiresc creaţia adevărată îşi manifestă libertatea. Nu-i aici nici kireji,
nici 5-7-5, nici kigo, e doar o propoziţie umilă şi neglijentă, dar plină de
har. Un aforism totuşi, dar al unei gîndiri concrete care pregetă să
generalizeze.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu