pe-o prispă-ntre-amintiri –
cît mai e vară
cît mai sînt greieri
(Dumitru Radu)
Integrată poemului, sintagma cît mai sînt greieri capătă un aer nostalgic,
mărturisind totodată o dispoziţie tonic-reveriacă. Anotimpul interior pare mai
mult unul al tomnaticelor amintiri, dar el este în consens cu tihna unui
sfîrşit de vară petrecut pe prispa plină de recolta bogată a unei vieţi intens
trăite. Tîrziul vieţii este oarecum încrezător în prelungirea acestui timp
savuros al meditaţiei. Mai ales că el este acompaniat de circumstanţe cum nu se
poate mai prielnice – prispa, vara, greierii. Ce poate fi mai plăcut decît ca,
retras pe prispă, să ai răgazul rememorării clipelor de altădată în ţîrîitul
alinător al greierilor. E una din fericirile mărturisite şi poate un îndemn
pentru cei împăcaţi oarecum cu soarta.
Eliberată din chingile poemului,
sintagma îşi cîştigă însă autonomia. Ea nu mai depinde de alte cuvinte spuse
înainte sau după ea şi rămîne semnificativă prin chiar disponibilitatea şi
ambiguitatea sa:
...cît
mai sînt greieri…
Ar
putea fi luată ca o aluzie ameninţător-ecologică, aşa cum se întîmplă în poemul
lui Şerban Codrin: “nopţi fără greieri - / ceva i se întîmplă / universului”,
care constată un simptom poate incert dar alarmant.
Cu acele puncte de suspensie înainte şi
după (chiar nemarcate explicit), sintagma îşi pierde posibilele accente care ar
preciza o întrebare (poate doar retorică), o exclamaţie, o urgenţă, o
ameninţare, o păsuire, poate o speranţă… şi denotă, neutru, doar o posibilitate,
o prelungire, o amînare, o îngăduire, un răgaz. E un destin al greierilor, dar
el nu ne este indiferent pentru că împărtăşim cu ei aceeaşi soartă. Şi, fără
panică, fără avântări militante, fără să vituperăm, cu un bemol la cheie, ne
simţim angajaţi la o reflecţie empatică legată de o soartă comună.
Reluînd poemul de la care am plecat,
putem observa că există în el acea împăcare mioritică cu tragismul sorţii. Dar
şi că, dincolo de voluptatea savurării amintirilor într-un cadru pe măsură,
păsuirea cu încă o vară a omului este contrabalansată discret de grija pentru
veşnicia, şi ea parcă din ce în ce mai efemeră, a greierilor. Dacă şi greierii…
Poate că nu toate îngrijorările au
prelungiri în activism, poate că unele îşi sînt suficiente lor înseşi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu