lămpile stinse –
sub caişii în floare
nopţile albe
(Magda
Vlad)
Elipsa cea mai importantă în haiku este
aceea contextuală. Și lucrul pe care-l caută cititorul, încîntat de
subtilitatea textului concentrat, este acest context abia sugerat. Iar dacă nu
ne grăbim să alegem pe parcurs unul sau altul dintre contextele la care ne
trimite poemul, am putea opta pentru unul care să le înglobeze pe toate cele
particulare într-unul mai general, acela amintit de titlul unui volum al lui
Șerban Codrin: O sărbătoare a felinarelor
stinse. Este în lămpile stinse o
aluzie malițioasă la adresa festivităților abuzînd de lumini orgiastice. Există
o inversiune în ceea ce notează titlul pomenit: sărbătoarea adevărată este un
ritual care evită adaosul decorativ al strălucirilor, care preferă nuanțele în
care albul își joacă singur umbrele cochetînd cu întunericul. Luminile sînt
stinse pentru a putea admira albul stins
(estompat, difuz) al florilor. Paloarea lor delicată și vibratilă.
Desprea această sărbătoare sățioasă
vorbește și haiku-ul lui Șerban Codrin: Merii
în floare – / am totul dinainte / pe masa goală. Cel de față alege alt mod
de a elogia pomii înfloriți – nesomnul. Contrariile se atrag, se întîlnesc, se
suprapun. Ai totul dinainte și, totuși, nu te mai saturi. Contemplarea este
fără saț. Nesațul te ține treaz. Nopțile sînt albe molipsindu-se și de la
albeața florilor, și de la aceea a insomniilor.
Fără s-o spună fățiș, poemul vorbește de
o sărbătoare. Fără să o facă retoric, recomandă o atitudine. Fără să o
pomenească, creează o atmosferă și o emoție.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu