Haikuul zilei -- 21 decembrie 2017

râşniţa de cafea -

derulând la manivelă

filmul vieţii

(Constantin Iliescu)

        Așa e în haiku (dacă poemul este  bun): contextul este unul compozit, alcătuit din elemente heteroclite. Manivela este luată de la o rîșniță veche de cafea. De dinainte de apariția și proliferare gadgeturilor electrice. Una despre moartea căreia vorbește cu o imensă tristețe Maria Banuș: Am dus vechea rîșniță turcească la tocilar / și el mi-a spus: „Dintr-astea nu mai ascuțim”. / Atunci capul meu a îmbătrînit brusc / și-a-nceput să tremure. // Am luat sulul de aramă la subțioară, / era foarte greu, / un secol cu reflexe roșietice, / și l-am dus acasă. 

        Filmul, de la bobinele aparatelor de 35 mm cu care caravana cinematografică făcea proiecții alb-negru pe peretele căminului cultural, unde fiecare venea cu scaunul de-acasă. Aparatele, care rulau filmul, deja electrice, nu mai aveau manivelă, dar filmul se rupea și pauzele pentru reparații, fără număr, te lăsau să te gîndești, pe întuneric, cîte și mai cîte.

        Derularea, cu manivela rîșniței, era îndelungă și adesea poticnită, dar era un tabiet la fel de gustat ca și cafeaua cu caimac fiartă la lampa cu petrol (dacă n-aveai primus). Aveai timp să reiei, pe gratis, nenumărate secvențe ale vieții pe care le credeai pierdute sau care fuseseră rulate cu viteză prea mare, rulîndu-le acum mai agale. La urma urmei, cînd e vorba de filmul vieții, manivela poate fi substituită și cu un mestecău, așa cum procedează, în finalul poemului La Cornu Caprii al lui Marin Sorescu, femeile intrate în iureșul vieții: Dacă eşti muiere, ţii Filipii, Precupul, Cîşlegii, te calcă toţi pe picioare la dragobete, faci zile pe ajutat, / Pui ceaunul de mămăligă şi mesteci... în soare, în lună, / Că nu-ţi mai dai seama, ţi-e mintea-n altă parte...

        Și, dacă ești cititor de haiku, învîrți la manivela rîșniței de aramă, amestecînd lucrurile, așa cum Aladdin freca lampa fermectă ca să se ivească duhul poeziei.